10 profesioniști vorbesc deschis despre sindromul arderii profesionale

Pe 10 octombrie, se marchează Ziua mondială a sănătății mintale, cu scopul de a atrage atenție asupra problemelor de sănătate mintală și a consolida eforturile de susținere a acestei cauze în întreaga lume. În acest an, Organizația Mondială a Sănătății a stabilit sănătatea mintală la locul de lucru ca tematică globală a evenimentului. Una dintre problemele de sănătate mintală ce pot surveni într-un mediu de lucru deficient este sindromul de ardere profesională (burnout syndrome)  – o stare de epuizare fizică, psihică și emoțională produsă de stresul prelungit la locul de muncă.

Am invitat câțiva profesioniști ce schimbă Moldova în bine să ne împărtășească experiențele lor la acest subiect.

Stela Grigoraș, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

”La fel ca orice alt profesionist, nu sunt imună la stres și oboseală excesivă la locul de muncă. Domeniile sănătății, muncii și protecției sociale sunt într-  adevăr solicitante. Poate să o confirme orice specialist din țara noastră: indiferent că sunt medici la sate sau oficiali din Guvern. Asta se întâmplă inclusiv fiindcă noi nu depunem doar eforturi intelectuale. Suntem oameni și nu putem evita să ne implicăm emoțional în ceea ce facem. Lucrăm cu persoane cu probleme de sănătate, cu persoane defavorizate. Ne confruntăm cu realități dure, cum ar fi  violența în familie sau copii abuzați. Ne bucurăm mult când creăm schimbări pozitive în societate. Uneori, e dificil să menținem echilibrul între viața profesională și cea personală. De aceea, e important să respectăm programul de lucru sau să nu-l depășim prea des.  E esențial să mergem în concediu atâtea zile cât ne este cuvenit prin lege. E crucial să avem o viață personală, interese în afara lucrului, prieteni cu care să comunicăm. Și foarte important e să fim solidari în echipele noastre de lucru. Să ne ajutăm reciproc și să reacționăm dacă observăm la un coleg sau o colegă semnele de pericol ale sindromului arderii profesionale.”

Simone Giger, directoarea Biroului de Cooperare al Elveției 

 ”Îmi place mult locul meu de lucru și cred că am avut noroc să găsesc o slujbă care îmi oferă atâta satisfacție. Cu toate acestea, apar   niște riscuri atunci când ne concentrăm prea mult pe lucru. Dedicându-ne trup și suflet activității de la birou, sfârșim prin a lucra prea   mult. Nu atragem atenție celorlalte părți ale vieții noastre și necesității de a ne odihni din când în când. În cariera mea, au fost mai   multe perioade când m-am simțit extrem de obosită și epuizată. Corpul meu s-a ”revoltat” de fiecare dată și mă simțeam rău. Asta mă obliga să-mi iau o vacanță și prevenea dezvoltarea sindromului de ardere profesională. Sunt recunoscătoare organismului meu pentru că a știut să frâneze până a fi prea târziu.  Folosesc mai multe tehnici pentru a face față stresului. În primul rând, am avut mare noroc să lucrez în echipe unde oamenii se ajută reciproc. Cred că e crucial să ai pe cineva pe care poți conta, pentru ca să nu fii singur în perioade stresante și să ai cu cine împărți povara. Apoi, încerc să-mi planific bine sarcinile, pentru a echilibra în timp volumul de lucru. Asta mă ajută să evit perioade de stres extrem. În al treilea rând, investesc în bunăstarea mea fizică. Înțeleapta frază ”Mens sana in corpore sano” e cunoscută încă din antichitate. Și ultimul sfat, dar nu cel din urmă: încerc să mă deconectez din realitatea de birou după ce ies de acolo. Asta nu e chiar dificil de făcut, fiindcă am doi copii mici, care nu mă lasă să mă gândesc la lucru niciun minut, atunci când suntem împreună. Orice angajator ar trebui să fie preocupat de crearea unui mediu de lucru confortabil și pozitiv. Asta e important nu doar pentru angajați, se răscumpără chiar și pentru angajatori. Am parte de un angajator foarte înțelegător, care apreciază echilibrul dintre lucru și viață personală. Asta mă ajută să îmbin un post cu multe responsabilități și o familie. De fapt, e unul dintre motivele de bază pentru care aleg să lucrez la Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.”

Veaceslav Balan, coordonator al Oficiului ONU pentru Drepturile Omului Moldova

”În orice activitate cu dedicație și suflet ajungi la o situație cînd te simți epuizat sau copleșit. În experiența mea, au fost cîteva cazuri cînd eram aproape de asemenea stare și era important să sesizez asta din prima. Anume auto-sesizarea mi-a permis să trec prin perioade psihologice mai complicate cu pierderi minime.  Încerc să las lucrul “la lucru” când ajung acasă. Sau plecând la odihnă, mă odihnesc reducând la minim contactele cu „lucru”. La birou, practicăm cu colegii activități de socializare, iarăși reducînd la minim discuțiile despre „lucru”. În timpul zilei, facem pauze de ceai și ciocolată.  Ascultarea propriului corp și psihic este cea mai importantă tehnică pentru prevenirea arderii profesionale. Odată sesizate primele simptome, mă gîndesc soluții pentru prevenirea agravării – cîteodată îmi iau o zi-două libere, cîteodată cer colegilor ajutor în preluarea unui subiect care mă copleșește.La fel este important și un hobby sau sport. În absolută majoritate a cazurilor, angajatorii din Moldova nu se gîndesc mult la bunăstarea psihologică a angajaților. Nu oferă posibilități pentru regimul flexibil de lucru, chiar dacă procesul de lucru ar permite, forțează disciplina de cazarmă fără motive justificative. În general, angajații sunt tratați ca „resurse umane”, „consumabile” pentru producție, și nu ca  oameni. Sunt exemple de bune practici la acest capitol, dar ele sunt puține deocamdată.”

Raluca Nica, director Liga Română pentru Sănătate Mintală, expert internațional MENSANA:

”Conceptul de burnout (ardere profesională) a apărut la începutul anilor ’70 referitor la ceea ce experimentau diverse persoane în situații acute de stress și este o metaforă, respectiv așa cum o lumânare arde până la epuizarea cerii din care este făcută, așa o persoană muncește până când resursele sale se termină și apar manifestări ale epuizării care o împiedică să lucreze eficient. Pentru a preveni sau trata sindromul de burnout este evident necesar să știm ce este, să recunoaștem simptomele, etapele acestuia și să încercăm să identificam cauzele. Așadar, sindromul burnout este definit ca o stare de epuizare – fizică, emoțională, mintală – cauzată de expunerea la situații stresante prelungite. Simptomele sunt mai degrabă psihice decât fizice: lipsa speranței, detașare, izolare, plictiseală, iritabilitate, epuizare emoțională, frustrare, disperare, cinism, apatie, nesiguranță în privința competențelor și abilităților profesionale, nemulțumire cu privire la rezultatele profesionale, emoții ce apar cu greu la suprafață, uneori după luni de zile de expunere la situațiile stresante. Pentru că nu apare peste noapte, este posibilă recunoașterea în timp util a simptomelor ceea ce scade șansele instalării epuizării. Ce putem face pentru a preveni și reduce efectele burnout-ului? În esență trebuie acționat pe mai multe arii: fizică (inclusiv managementul corespunzător al somnului – minim 7 ore pe noapte, managemnt al odihnei eficiente, să ne relaxăm facând activități care ne fac plăcere, să avem o alimentație echilibrată și nu în ultimul rând să facem sport, în conformitate cu posibilitățile și resuresele noastre fizice), mintală (managementul stresului, managementul timpului, al emoțiilor, stabilirea unor scopuri realiste, trebuie să ne punem întrebarea – Ce mă ajută să-mi reîncarc bateriile? Am nevoie de timp “pentru mine”? Răspunsul este în mod evident DA), socială (împărtașirea dificultăților profesionale cu cei apropiați, pentru a beneficia de susținerea lor; exprimarea asertivă în fata superiorilor; apelul la comunicarea eficientă și, nu în ultimul rând, putem lua în considerare posibilitatea schimbării locului de munca sau chiar a carierei).”

Mariana Lupașcu, asistent social la Centrul comunitar de sănătate mintală Soroca:

”Pentru mine, arderea profesională este acea starea de supraoboseală cronică, provocată inclusiv de comunicarea excesivă cu alte persoane, mai ales dacă acestea au anumite probleme sau neplăceri. Ocupînd funcția de asistent social în cadrul CCSM Soroca interacționez des cu persoane care au nu doar o problemă de sănătate mintală, dar și dificultăți de ordin social. Am trecut prin această experiență, dar nu am dorit să recunosc acest lucru deoarece nu am vrut să-i îngrijorez pe colegi. Așa că de cele mai mute ori încercam să ascund acele stări. Studiind tema în profunzime, am putut depăși această stare prin tehnici și soluții oferite de specialiștii în domeniu. Am învățat să-mi  prioritizez sarcinile de muncă și să deleg anumite sarcini dacă nu reușesc,  încerc să mă  detașez total de muncă la finele zilei de  lucru și să merg acasă binedispusă, acordând familiei mele atenția și susținerea de care au nevoie.”

Alexandru Ciobanu, medic psihiatru, coordonator al Centrului comunitar de sănătate mintală Cimișlia:

”Am avut 3 episoade de ardere profesională. Primul a fost după 3 luni de la angajarea mea ca tânăr specialist. În afară de munca de psihiatru, am acceptat și alte sarcini, eram entuziasmat și lucram până târziu și chiar în weekenduri. Așa am ajuns să fac o decompensare în care mi-am pierdut vocea și a fost nevoie să fiu spitalizat și să mă tratez. Atunci am înțeles că am nevoie de o planificare serioasă a timpului. Mi-am luat calendar de perete și agendă unde notam totul. Ultimul episod de ardere a început cu un an și jumătate în urmă, dar deja știam că dacă am insomnie – voi citi, dacă oboseam la serviciu – ieșeam obligatoriu la stadion să alerg dimineața și seara. Am progresat în exercițiile fizice pentru a preveni durerile de cap sau de spate. Am grijă să mă alimentez de 5 ori pe zi, așa îi dau creierului energie la fiecare 3 ore. Am renunțat pe o perioadă la 0,25 salariu pentru a fi mai mult timp cu familia, să practic arte marțiale împreună cu fiul meu (karate, aikido, capoeira și kobudo). Am descoperit planificarea cu Google Calendar – asta mi-a ajutat mult să prioritizez sarcinile și să le fac la timp. De 1 an merg cu bicicleta la serviciu, în weekend merg în drumeții cu fiul meu.”

Natalia Carafizi, doctor, Fundaţia Filantropică Medico-Socială „Angelus Moldova”

”Lucrez în domeniul asistenței paliative de peste 10 ani. Poate nu am avut ardere profesională clasică, dar au fost episoade când simțeam că sunt complet epuizată și incapabilă să-mi îndeplinesc toate sarcinile de la serviciu. E foarte important lucrul în echipă. De asemenea, în afară de serviciu, există alte domenii interesante care mă ajută să-mi reîncarc bateriile: cinema, muzică, teatru, expoziții, comunicarea cu oameni dragi și plăcuți, shopping, sport. Încerc să mă bucur de orice mărunțiș plăcut și neașteptat și nu las nimic  să fie amânat sau realizat în ”altă viață”.”

Abayomi Ogundipe, coordonator al organizației TEKEDU, fondator al inițiativei Girls Go IT

”Obosit? Da, sunt obosit și o spun în fiecare zi. De cele mai multe ori sunt stresat, chiar și acasă sau în weekenduri. La un moment dat, cred că m-am obișnuit cu asta și nu e sănătos pe termen lung. Lucrez aproape 24 de ore, chiar și când dorm. Mă trezesc cu gânduri pentru un concept sau un plan. De obicei, când se întâmplă asta, nu mă simt odihnit. Dar doar de dragul pasiunii pe care o investesc în proiect, nu mă deranjează stresul. Nu-mi aduc aminte când am dormit ultima oară 6 ore pline. Chiar dacă nu am ceva concret de făcut, sunt obișnuit cu idea că trebuie să fac ceva. Gândurile mă țin treaz și încep să ”bântui” prin apartament, simt neliniște și tot restul. Aproape 70 de procente din gândurile mele din fiecare zi sunt despre lucru. Din experiență, am descoperit că sarcinile multiplice provoacă oboseală extremă la lucru. Asta afectează uneori relația cu colegii mei apropiați. Am descoperit că cea bună cale pentru mine e să am 2 sarcini pe zi – una îndeplinită complet și alt pe jumătate în ideea să fie îndeplinită în ziua următoare. Soluția asta m-a ajutat să funcționez mai bine, mi-a dat mai mult timp să mă concentrez pe calitate și pe detaliu în muncă. Am încetat să planific multe lucruri deodată.”

Diana Guja, comunicator, blogger

”Am trecut de două ori prin burnout. În primul caz, lucram de la 5 dimineața până la 6 seara. Am ajuns că ieșeam din casă fără să mă spăl sau să mă pieptăn. Îmi era absolut indiferent ce se întâmplă în jurul meu și nici nu aveam forțe să fac față.  Seara, în loc să merg acasă, îmi luam copilul de la grădiniță, mă duceam la mama și acolo mă dizolvam pe canapea, devorând talk-show-urile rusești. Această stare a durat câteva luni, până mi-am dat demisia. Am plecat de la acel job cu 10 kg în plus și incapabilă să vorbesc fără să mă răstesc la oameni. Al doilea caz de burnout s-a întâmplat peste 4 ani. Scenariul a fost puțin altul, dar și  recuperarea mai lungă. Când simt că nu mai pot, mă opresc. Simplu. Înainte dădeam mai multă importanță așteptărilor pe care le are cineva față de mine, acum m-am tratat de această boală. Îmi organizez timpul în dependență de prioritățile mele și nu promit mai mult decât pot duce. Angajatorilor noștri, în mare parte, le este indiferentă starea angajaților. Lucrând în media, nu o dată am auzit că “boala nu este un motiv de stat acasă”. Și ieșeam la lucru, practic, în orice stare. Aveam colegi care petreceau mai mult de 24 de ore la job. Și asta se considera normal.”

toriaCondrat.jpg”>toriaCondrat-300×262.jpg” alt=”VictoriaCondrat” width=”250″ height=”218″ />

Victoria Condrat, director executiv Trimbos Moldova,

manager local al proiectului moldo-elvețian ”MENSANA – Suport pentru reforma serviciilor  de sănătate mintală în Moldova”: 

”Îmi pare rău că organismul nostru nu are resurse nelimitate. Dacă ar fi așa, aș putea să răstorn munții, să fac tot ce mi-am pus în gând. Dar din păcate la fel ca toți oamenii, am și eu perioade mai dificile, când mă simt insuficient de bună și  sunt gata să dau mâinile în jos. Îmi iubesc job-ul, îmi plac rezultatele obținute și mă inspiră, dar uneori nu fac față provocărilor și ritmului de viață. Din acest motiv, caut și eu ajutor pentru a încerca să păstrez echilibrul între viața de la birou, viața personală și pacea interioară. Însă și mai mult mă îngrijorează faptul că sunt responsabilă de viețile și bunăstarea colegilor mei. Suntem o familie și conviețuim minimum 8 ore pe zi împreună. Așa am ajuns să trăim bucuriile și amarul fiecăruia dintre noi, iar atunci când un coleg sau o colegă e în prag de ardere profesională, acest lucru îl simțim cu toții. Nivelul de empatie de care dau dovadă toți cei din jurul meu mă încurajează și mai mult. Caut soluții de a organiza lucrul astfel încât să asigur  eficiență, dar și un mediu cât mai favorabil pentru toată echipa. Mi-aș fi dorit să pot oferi mai multe zile libere, dar suntem la mijloc de reformă și nu ne putem permite acest lux. De asta, mai organizăm uneori ieșiri cu colegii la sfârșit de săptămână sau încercăm să identificăm activități anti-stres: plimbări în parc în timpul prânzului, mergem la TIR uneori sau facem un picnic în afara orașului. Acum, că vine frigul, am să aduc de acasă flori de tei și de salcâm pentru pauzele de ceai în echipă.”