Anita Hubner: ”Să ne spunem poveștile personale ca să răsturnăm miturile despre tulburările mintale”

 

Anita Hubner lucrează de peste 20 de ani de lucru în sistemul olandez de sănătate mintală. Este psiholog, vorbitor public, formator, consultant de politici și persoană care a trăit experiența unor probleme severe de sănătate mintală, începând cu anul 1995. De atunci, a trecut prin trei internări psihiatrice și a parcurs o cale dificilă doar pentru ca să primească un diagnostic corect: de la schizofrenie (1995) la tulburare afectivă bipolară cu simpâtome de stres posttraumatic (2013). Tot în 2013, Anita a început să colaboreze cu ”Samen Sterk zonder Stigma” (”Puternici împreună, fără stigma”), o organizație olandeză ce susține drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și depune eforturi pentru a reduce stigmatizarea și discriminarea acestora.

De atunci, pas cu pas, Anita a ales să vorbească în public despre problemele ei. A început să-și spună povestea în grupuri mici (de exemplu, 50 de specialiști în domeniul sănătății mintale). În 2014, Ministerul olandez al Sănătății Publice a organizat un amplu congres (800 de participanți) dedicat reducerii stigmei în domeniul sănătății mintale. Povestea Anitei a fost reflectată într-un filmuleț, prezentat în cadrul evenimentului și online.

În perioada 14 – 18 mai 2018, Anita Hubner a fost la Chișinău pentru a instrui un grup de persoane cu probleme de sănătate mintală din Moldova. Programul de instruire ”Honest. Open. Proud – To erase stigma in mental illness” (”Onest. Deschis. Demn – Să ștergem stigmatizarea în tulburările de sănătate mintală”) este unul bazat pe dovezi științifice și oferă beneficiarilor strategii și tactici de a dezvălui unui public restrâns sau larg experiența trăită ca persoană cu probleme de sănătate mintală. Programul a fost elaborat de Patrick Corrigan (USA), profesor emerit de Psihologie la Institutul de Tehnologie din Illinois. Trainingul a fost organizat în cadrul proiectului moldo-elvețian MENSANA.

Cu ocazia acestui training, sunteți pentru prima oară în Republica Moldova. Ce sentimente v-au încercat încă de la prima întrevedere cu grupul dvs. de lucru?

Am cunoscut oameni ca mine, care, indiferent de unde provin, indiferent ce tulburare au, își doresc o viață decentă. Am aflat că avem atât de multe în comun, chiar dacă Olanda, țara de unde vin, și Republica Moldova au culturi și niveluri de dezvoltare diferite. În cadrul acestui training, am lucrat cu opt persoane diagnosticate cu tulburări mintale și dispuse să vorbească în mod deschis despre ele. În prima parte a instruirii, beneficiarii au aflat povestea mea, începând cu prima internare psihiatrică din 1995 și până în prezent. Apoi le-am vorbit și despre celebritățile care se confruntă cu tulburări mintale și mai ales despre acele care au ales să vorbească despre asta, printre care Brad Pitt, Catherine Zeta-Jones, Lady Gaga ș.a., oricât de greu le-a fost inițial. Când am început să vorbesc despre ceea ce am ascuns ani în șir, am avut un sentiment de eliberare și m-am simțit mult mai puternică. Asta am văzut la participanții trainingului din Moldova. Și am observat că experiența mea le-a dat speranța că ei într-adevăr pot să-și schimbe viața în bine. Am simțit o conexiune între participanți și mine.

În ce constă esența unui training de storytelling destinat persoanelor cu probleme de sănătate mintală?

Aș putea vorbi la nesfârșit despre asta. În linii mari, esența lui este de a reduce discriminarea persoanelor cu tulburări mintale. Dacă alegi să povestești cazul tău personal, oamenii vor afla despre el direct de la tine și vor renunța la prejudecăți. Preconcepțiile există întoată lumea. Din păcate, și în presa olandeză, persoanele cu probleme de sănătate mintală apar de obicei în știrile cu impact negativ. Or, noi nu vrem să fim identificați ca fiind infractori. Iată de ce trebuie să ne spunem poveștile personale, ca să răsturnăm miturile despre bolile mintale. Să știe lumea că suntem ca toți oamenii, cu dorințe, oportunități, talente, visuri; că putem duce o viață independentă, că putem avea o familie, un loc de lucru și că nu este normal să ne petrecem întreaga viață într-un spital. Or, psihiatria tradițională se focusează doar pe simptomele clinice, nu și pe traumele timpurii. Acum 23 de ani, psihiatrul mi-a dat un pronostic pesimist, spunându-mi că din cauza problemei mele nu voi putea să mă realizez în viață. Dar, datorită unei nurse, pe care am cunoscut-o în clinica de psihiatrie și care m-a încurajat enorm, mi-am depășit problema și mi-am continuat studiile. Acum mă încurajează prietenul meu, care este cea mai importantă persoană din viața mea.

Deci, iată de ce este important să vorbim despre traumele noastre, ca să prevenim problemele mai mari. Iată de ce eu și echipa MENSANA suntem aici, ca să motivăm și să ajutăm persoanele cu dizabilități psihosociale să vorbească deschis despre experiențele lor, să se simtă mai puternici, să aibă încredere în forțele proprii și să lupte pentru drepturile lor.

În cadrul atelierelor de instruire, le recomandați beneficiarilor diverse modalități de dezvăluire, prezentându-le avantaje și dezavantaje pentru fiecare caz. Pentru dvs, care model a funcționat cel mai bine?

Fiecare model de abordare este eficient în funcție de persoană și în funcție de situație. Persoanele cu tulburări mintale, în ce privește informațiile despre problema lor, au mai multe opțiuni, de la păstrarea secretului până la dezvăluirea acestuia unui grup restrâns de persoane și chiar întregii lumi, prin intermediul presei, așa cum am procedat eu. Desigur, pentru protejarea propriei persoane, le recomand beneficiarilor să parcurgă câteva etape, să le analizeze îndelung, așa încât aceștia să-și păstreze confortul psihologic, urmând tratamentul necesar și, în același timp, ducând un mod de viață care să le placă. E important să nu grăbim lucrurile și să mergem în ritmul care ne este comod.

Inițial, atunci când am decis să vorbesc despre tulburarea mea mintală, am fost foarte selectivă cu oamenii din jur, mai ales după ce mi-am pierdut prietenii din studenție, când au aflat de diagnosticul meu.

Rutte hand in hand

Ce schimbări au apărut în viața dvs. după ce ați spus întregii lumi că aveți o tulburare mintală?

Filmul despre mine a fost difuzat pentru prima dată în 2014, în cadrul unui congres național cu privire la combaterea discriminării a persoanelor cu dizabilități mintale. Și acest video a fost atât de intens mediatizat în Olanda, atât la TV, cât și pe internet, încât la alte conferințe științifice la care am participat, lumea mă recunoștea, mulțumindu-mi pentru sinceritate și curaj. De exemplu, în urma acelui eveniment, o femeie s-a apropiat de mine și mi-a spus că filmul a inspirat-o pe fiica ei, diagnosticată cu o tulburare mintală, să-și urmeze visurile. Acum, după aproape patru ani de la acea discuție, tânăra este specialist de la egal la egal în cadrul unei instituții de sănătate mintală. Sunt fericită că pot să-i inspir pe oameni să-și urmeze visurile.

Cum reușiți să vă concentrați doar pe partea frumoasă a lucrurilor?

Sunt o fire foarte pragmatică și de obicei încerc să găsesc soluții, în loc să dau vina pe circumstanțe atunci când ceva nu merge bine. Încerc să rezolv prin acțiuni concrete și sunt rezilientă din punct de vedere emoțional. Dar cred că putem învăța lucrurile astea dacă ne autoinstruim. Mai cred că orice problemă, inclusiv una medicală, are cel puțin două soluții. În toate mesajele despre tulburările mintale, accentul trebuie pus nu pe problema în sine, dar pe felul în care reușești să trăiești cu această problemă, cum să-ți îmbunătățești viața, chiar și cariera. Întotdeauna este o parte bună a lucrurilor, ceva pentru care ar trebui să fim recunoscători, indiferent de cât de mic pare acel ceva. E nevoie să învățăm activ să identificăm partea bună, mică sau mare, oricum ar fi.

În general, oamenii se gândesc ce se va întâmpla dacă ceva va merge prost. Sau lasă frica să-i oprească, sau se tem de eșec. Dar dacă ar ieși ceva bun? Opusul eșecului, adică un rezultat pozitiv, este la fel de posibil.

Dacă nu aș fi avut curaj să vorbesc în public despre problema mea de sănătate mintală și despre stigmatizare, probabil nu aș fi ajuns să motivez atâta lume. Și probabil nu aș fi ajuns nici în Moldova și nu aș fi cunoscut oamenii de aici, mai ales pe acei care au nevoie de ajutor.

Ce mesaj aveți pentru oamenii cu tulburări mintale, în special pentru cei din Republica Moldova?

Vreau ca ei să știe că boala nu este un motiv de rușine. Știu că e mai ușor de spus, decât de făcut, dar îl citez pe Bill Clinton, fostul președintele al Statelor Unite ale Americii, care spunea: ”Tulburarea mintală nu are nimic rușinos. Dar cu toții ar trebui să ne rușinăm de stigmatizarea și prejudecățile pe care le avem, ca societate, față de oamenii cu probleme de sănătate mintală.”

Desigur, ia timp și efort, dar împărtășind istoriile noastre dure, creștem ca personalități. Istoriile noastre pot salva oameni care au nevoie de ajutor. Or, din fiecare experiență putem învăța lucruri universal valabile pentru a face față greutăților, indiferent dacă avem sau nu o problemă de sănătate mintală

Prin istoriile noastre, se va schimba mentalitatea și se va reduce stigmatizarea și discriminarea în sănătatea mintală. Da, poate fi înspăimântă tor să ne expunem astfel. Acea frică e universală. Dar după dezvăluire există viață. Una chiar frumoasă.

Vă mulțumim!

Interviu realizat de Tatiana Corcebaș-Onica

Fotografii din arhiva personală a Anitei Hubner

[easy-share counters=1 counter_pos="inside" native="no" hide_total="yes" fullwidth="yes" fullwidth_fix="100"]