ISTORII (1) // Băiatul care aleargă după soare

 
ilustratie1 Dan alearga 300dpi

Dan aleargă. Aleargă atât de mult și de regulat încât a creat și câte un grup petoate rețelele unde zilnic publică desenul unei sesiuni de alergare. 16 km arată ca un polonic, 2 km – ca o notă muzicală, 5 km – ca o ureche cu-n cercel foarte lung.

Dan vorbește tare. Atât de tare încât îmi întind brațele pe masă și culc capul pe ele ca să nu observe cum tresar la fiecare vorbă rostită de el. Dan e încă un copil, are 19 ani și încă încearcă să înțeleagă ce poate lua de la viață, ce trebuie să-i dea în schimb și cum să construiască o relație cu ea, de dorit una bazată pe dreptate. De un lucru e sigur – are nevoie de ea. De un an învață să țină strâns de ea, iar când simte că parcă-parcă îi alunecă, iese din nou la alergat, mai ascultă o simfonie de Beethoven, sau gustă înc-o linguriță de miere. Neapărat de salcâm. Mierea de salcâm e cea mai bună. E mierea care cristalizează cel mai greu, doi ani e limpede-limpede.

Dan s-a adresat centrului comunitar de sănătate mintală din localitatea lui când a înțeles că gândurile i-au devenit prea grele. Îl apasă, îl apasă până la durere fizică. De ceva timp gândurile lui nu mai curgeau ușor, limpezi, gândurile lui cristalizau exact ca mierea care nu-i de salcâm.
Acum îi vine greu să-și amintească cum a începuttotul, când în capul lui au început să roiască gândurile despre renunțare.

Dan s-a născut într-o familie de băieți care se ține pe femei. Mama și bunica sunt cele care l-au crescut și au încercat să-i oferetot ce aveau, chiar și atunci când nu prea găseau răspunsuri potrivite la întrebările lui. Tatăl mereu a consumat alcool, niciodată nu i-a acordat atenție, nemaivorbind de grijă, sprijin. Îl întreb dacă are măcar o amintire plăcută legată de el. În 19 ani ar fi fost firesc să-și facă loc în memoria lui istorii despre  o bicicletă reparată, un tricou cu numărul lui Messi, o dimineață de vară cu un ou fiert, niște roșii pe deal, o seară la un episod dintr-un serial rusesc cu inspectori de sector, măcar o ciocolatătopită în palmă. Totuși sunt 19 ani.

Dan îmi răspunde destul de repede, pe aceeașitonalitate înaltă ca la început, apăsând pe fiecare consoană:

–  Odată, când eram la el, i-am cerut voie să merg la iaz.

– Și ați mers împreună la iaz?

– Nu, el s-a dus pe la vecini, dar eu la iaz.

Unica amintire frumoasă legată de tată implică absența acestuia. Mai mult nimic.

La școală învăța fără mari succese, dar erau unele obiecte la care își dădea silința. Doar că școala nu era un loc bun. Colegii de clasă mereu se luau de el. Era îmbrăcat mai modest, nu prea avea bani de buzunar, telefonul era cam vechi și avea un tată pe care-l știatot satul.
Apoi a urmat armata. Experiența care trebuia să demonstreze tuturor cât e de diferit de tatăl lui, că niciodată nu va deveni ca el, că este un bărbat adevărat – fraza care vine în set cu uniforma prea mare și încălțămintea prea strâmtă, dar care ajunge a fi cea mai nepotrivită.

Primele șapte luni de armată au trecut ca-ntr-un joc de calculator. Urmezitoate instrucțiunile, treci de primul nivel, al doilea, nu repeți greșelile, ești atent latoate indicațiile și absolut orb la ce se întâmplă cu celelalte personaje din joc. Doar figuri care se perindă și rămân în urmă sau se pierd după colțuri. După jumătate de an de armată, Dan a simțit ceea ce camarazii lui simțeau de la bun început. Dintr-odată armata a devenit doar umilință, înjurături, amenințări. Așa era de la bun început, dar nu-și poate explica nici azi cum a reușit să rezistetot acel timp fără să reacționeze în vreun fel sau măcar să simtă că ceva e în neregulă. Iar acum simțeatotul mult prea intens ca să țină pasul. Au început durerile de cap, anxietatea și într-un final a fost internat la Spitalul Militar. Regimul de armată a fost înlocuit de regimul de spital. Terciul a rămas același.
Până la urmă Dan a reușit să termine armata, doar că sistemul așa nu a reușit să-l transforme într-un bărbat „adevărat”. S-a întorstot copil, doar că mult mai irascibil, trist, obosit, caretot mai des repeta că nu vede niciun rost în viață. Când intențiile sale de a se despărți de ea au început să prindă forme tăioase, mama lui Dan s-a adresat la centrul comunitar de sănătate mintală.

Deja de un an, o dată pe săptămână, fără a întârzia măcar odată, Dan vine la centrul pentru ședințele de psihoterapie cu dna Olga. Vine chiar dacă s-a întâmplat să fie luat în derâdere de alți tineri sau bărbați întoată firea. Cu ea discută despre temerile, frustrările sale, dorințele și planurile de viitor. Ei îi destăinuie ceea ce nu-i poate spune mamei. Și încet, încet cu fiecare întâlnire, Dantot mai mult se vede-n viitor.
Tot de un an Dan a revenit la meseria pe care a îndrăgit-o încă înainte de armată. Lucrează ca ajutor de apicultor. Cu alte cuvinte, petrece majoritatea timpului înconjurat de albine. Poate povesti la nesfârșit cu ce sirop stimulezi matca să depună mai multe ouă, ce o deosebește de celelalte albine, cum trebuie să arate o ramă cu puiet sau prin ce metode apicultorii colectează polenul. Toate aceste gânduri roiesc în capul lui și-i dau putere să se țină strâns de viață.
În timpul liber care-i rămâne, Dan privește interviuri cu Elon Musk de unde învață să nu renunțe și care-i amintesc că dacă e posibil să construiești rachete, atunci cu siguranță nu-i atât de greu să crești o familie de albine. Speră să aibă și el în curând una, să fie un apicultor adevărat. Iar uneori, dar destul de rar, Dan visează la o familie de oameni. O familie în care el e tatăl cu care copiii au o sumedenie de amintiri frumoase.

Îmi iau rămas bun de la el, dar când dau să ies din cabinet, Dan îmi zice că mai este un lucru la care visează acum mult, poate chiar cel mai mult.

– Vreau să am o prietenă… o fată, să fim iubiți, dar și prieteni. Să ne placă aceleași lucruri. O fată care ar vrea să sărim împreună cu parașuta.
O spune încet, moale. De la asemenea cuvinte cu siguranță nu tresari. Dimpotrivă, răsufli ușor și zâmbești.
Vorbește exact ca un tânăr de 19 ani.
Și asta-i dulce, aproape siropos, dar mai ales… atât de firesc.

NOTĂ: Dacă aveți nevoie de ajutor psiho-emoțional, faceți o programare la Centrul Comunitar de Sănătate Mintală din localitatea Dvs. Lista centrelor: www.trimbos.md

Text: Djein VACARI

Grafică: Andrei GAMARȚ