RomânăDaniela Terzi-Barbăroșie. ”Nu te izola de oameni, și nici de tine.”
În preajma Zilei Mondiale a Sănătății mintale, am rugat mai mulți prieteni ai proiectului nostru, profesioniști cunoscuți, oameni frumoși și împliniți, să scrie o scrisoare…
O scrisoare adresată tot lor, dar când erau mai tineri. Mulțumim din suflet celor care au acceptat provocarea.
Continuăm cu:
****************************************************************************************
Daniela Terzi-Barbăroșie
Psihologă, psihoterapeută sistemică de familie și cuplu, consultantă pe politici de incluziune
Să te odihnești mai mult, Dănuța, că nopțile de nesomn îți fac zile fripte, peste vreo 10-20 ani… Obsesia asta a învățatului nu știu de unde o ai… Și nu știu dacă e despre excelență sau eminență, sau despre altceva… Doar dragostea de oameni și pasiunea pentru psihologie te exonerează din a fi considerată ”tocilară”!
Și să te distrezi mai mult, că nu fug cărțile de psihologie nicăieri din bibliotecă. Nu te mai baricada printre ele, că adevărata psihologie așa se învață – prin oameni.
Să-ți spui cuvinte de apreciere sau barem să le auzi pe alte altora despre tine… multe, bune și calde.
Să te bucuri de rebeliunea-ți și de limba-ți ascuțită, dar nu să te învinovățești – că nu va dura mult libertatea asta…
Nu păstra amărăciunea în tine (că de-aia ai rămas fără vezica biliară la 23 ani), eliberează locul pentru mai multe distracții tinerești (care o fi oare?). Și toate emoțiile astea… ”disfuncționale”, cum le numești acum… învață, fato, să le scuipi cumva din tine… că putrezesc, te putrezesc… nu simți? Se pot scrie tratate întregi de psihosomatică în baza ta, copilă, ha… studiu de caz, la câte ai trăit în anii tinereții.
Nu te izola de oameni, și nici de tine. Meseria asta trebuie trăită, și nu furată din cărți. Viața nu se trăiește la ”fără frecvență”: din scafandru sau foișor nu vezi toată priveliștea.
Nu sta nopți întregi buchisind scriituri cioraniste (aruncate apoi la gunoi), ci meditează – știi așa de bine din teorie ce utilă este meditația în sindromul arderii emoționale, companioana ta fidelă de-a lungul studiilor…
Nu te copilări, încăpățânându-te să nu crești, ci fii jucăușă și spontană (diferența e imensă!), ignoră regulile unora (niște limite, în esență) și creează-ți propriul ”decalog”.
Eliberează-te de frici, poți face întotdeauna mai multe decât cred alții și decât crezi chiar tu.
Admiră oameni reali, nu mințile geniale ale corifeilor psihologiei.
Nu judeca. Nu te judeca. Lumea e oglinda. Tu ești minunată așa cum ești. Și ești de ajuns, așa cum ești: cu vise despre autodesăvârșire personală și profesională, cu aspirații de a face lumea mai bună.
Mergi la cursuri de tot felul, altele decât de psihologie: de la dans, meșteșugărit și pictură, până la antreprenoriat, IT și robotică – nu lăsa pe nimeni să-ți taie aripile. Dar dacă totuși da, apoi renaște, ca Phoenix – sunt atâtea altele de încercat în viața asta!
Petrece mai mult timp cu sora (ce prețios va fi acesta peste câțiva ani!), vorbește mai mult cu mama (pentru că niciodată nu e destulă vreme pentru a-i sorbi din înțelepciune), iartă-ți tatăl (pentru că peste câțiva ani va fi mai greu să faci asta la mormântu-i), vizitează-ți bunicii (în scurt timp, doar fotografiile și remușcările nu vor fi de ajuns ca să-ți alini dorul) – e mai greu (și mai costisitor! 🙂 ) să-ți metabolizezi culpabilitățile și frustrările, ca adult, în cabinetul psihoterapeutului, decât să găsești timp, la timp. Să trăiești. Aici și acum.