Rokus Loopik. Dacă ai fi știut atunci…

 
42914397_344820922756973_5071721846697623552_n

Pe 10 octombrie marcăm Ziua Mondială a Sănătății Mintale. ”Tinerii și sănătatea mintală într-o lume în schimbare” este subiectul ales în acest an de Organizația Mondială a Sănătății.

Cu această ocazie, am rugat mai mulți prieteni ai proiectului nostru, profesioniști cunoscuți, oameni frumoși și împliniți, să scrie o scrisoare…

O scrisoare adresată tot lor, dar când erau mai tineri.Mulțumim din suflet celor care au acceptat provocarea.

Începem cu:

Rokus Loopik (Olanda)

Nursă psihiatrică/Coach de recuperare/Expert internațional MENSANA

                                                                              ************************************************************************

Dragă Rokus!

Dacă ai fi știut atunci ce știi acum. Viața ar fi fost mai simplă. Și mai rapidă.

Nu te-ai mai fi aflat în întuneric, gândindu-te la destinația ta în viață până aproape la 40 de ani. Ai fi știut că, pentru propria ta sănătate mintală, merită să lași o problemă acolo unde a rămas. Ca și pe proprietarul acesteia.

Oricum, știu că unui bărbat care a ajuns la 60 de ani îi este simplu să vorbească. Știu că nu este ușor să crești alături de membri ai familiei cu probleme de sănătate mintală și tendințe spre adicție. Dar te întreb următorul lucru: ai fi luat aceleași decizii? Știind la acea vârstă ce știi acum, ce-ți era necunoscut pe atunci?!

Uneori mi-aș dori să am iarăși corpul tău tânăr. Aș fi putut alerga 10 km în mai puțin de o oră. Aș fi putut juca iarăși fotbal și tenis. Aș fi impresionat fetele. Dar, sincer vorbind, n-aș mai schimba înțelepciunea de acum pe nimic din ce eram atunci. Nu te invidiez.

Pentru că știu prin ce-ai trecut, fără a înțelege în ce direcție să-ți îndrepți viața. Cum îți ucideai durerea dinăuntru cu alcool, tutun și marijuana. Cum nu puteai gestiona iubirea pe care ți-o dădeau oamenii. Cum îi speriai, fiindcă te simțeai neajutorat și vulnerabil. Cum stăteai treaz nopțile, din teamă că ai putea moșteni tendința spre depresie a mamei tale. Cum țineai paltonul pe tine în clasă, pentru nu te simțeai la locul tău. Cum ieșeai din relații din teama că ceilalți ar putea să te rănească. Cum nu-ți decorai camera, fiindcă erai gata să pleci în următoarea zi.

Nu te invidiez. Dar te înțeleg. E OK.

Vreau să știi că există un motiv pentru care te simți așa cum te simți. Că aceste emoții sunt în regulă, dar nu au nimic în comun cu promisiunea, cu darul vieții care ți-a fost dat în ziua în care te-ai născut. Undeva, pe drum, ai uitat cum a început totul. Te-au depășit circumstanțele. Evenimente care n-ar fi trebuit să facă parte din viața unui copil. Ele nu-ți aparțin. Sunt ale altora. Nu mai arăta cu degetul.

Vreau să-ți spun că ești bun exact așa cum ești. Doar că unii oameni au nevoie de mai mult timp ca să devină ce-și doresc. Unul din patru oameni cunoaște pe cineva care nu e bine. Nu ești singur. Intră în lume. În locuri necunoscute. Singur. Departe de așa zisele rutine ale tale. Știi totul despre cum e să fii singur. Profită de asta. E în puterile tale, ale nimănui altcuiva. Nu te mai uita la televizor. Sunt doar minciuni (fake news – în original). Poartă conversații cu sens. Citește. Pune în practică ce ai învățată. Exersează abilitățile pe care le-ai câștigat. Mai citește. Mai exersează. Greșește. Dacă fac mai multe greșeli ca tine, câștig.

Ești suficient de bun pentru această lume, chiar dacă te îndoiești de asta. Poți să-ți scoți ochelarii și haina.

Oriunde ai fi, se numește AICI.

În orice lucru există o crăpătură. Pe acolo intră lumina. (Leonard Cohen). Exact la fel ca în poza ta.

Rokus