În întreaga lume se discută astăzi despre sănătatea mintală la locul de muncă

 

Pe 10 octombrie, se marchează Ziua mondială a sănătății mintale, cu scopul de a atrage atenție asupra problemelor de sănătate mintală și a consolida eforturile de susținere a acestei cauze în întreaga lume.

În acest an, Organizația Mondială a Sănătății a stabilit sănătatea mintală la locul de lucru ca tematică globală a evenimentului. Este demonstrat faptul că angajatorii ce creează și mențin un mediu de lucru pozitiv pentru confortul psihologic al angajaților câștigă în productivitate și loialitate a membrilor echipelor lor. Pe de altă parte, un mediu de lucru nefavorabil poate provoca probleme de sănătate fizică și mintală, consum dăunător de alcool și alte substanțe, absenteism și scădere a productivității în muncă.

Stela Grigoraș, ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale:

”Sănătatea și securitatea angajaților la locul de muncă este un factor indispensabil pentru succesul unei organizații. Indiferent dacă vorbim despre sectorul de stat sau cel privat, orice angajator are obligația legală de a oferi salariaţilor condiţiile social-sanitare necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor de muncă. În plus, Codul Muncii prevede și obligația angajatorului de a asigura egalitatea de şanse şi de tratament tuturor persoanelor fără niciun fel de discriminare.”

Există o serie de probleme de sănătate mintală ce pot surveni într-un mediu de lucru deficient:

  • Sindromul de ardere profesională (burnout syndrome): o stare de epuizare fizică, psihică și emoțională produsă de stresul prelungit, fiind o consecință a dezechilibrului dintre cerințe, resurse și gradul de satisfacție profesională;
  • Depresia și anxietatea produc la nivel global 1 trilion de dolari americani în costuri legate de productivitatea muncii;
  • Hărțuirea și brutalizarea (”bullying”) la locul de muncă sunt probleme raportate frecvent, cu impact major asupra sănătății mintale a angajaților.

Simone Giger, directoarea Biroului de Cooperare al Elveției:

”Orice angajator ar trebui să fie preocupat de crearea unui mediu de lucru confortabil și pozitiv. Asta e important nu doar pentru angajați, ci și pentru productivitatea unei organizații. Mă bucur că am parte de un angajator foarte înțelegător, care apreciază echilibrul dintre lucru și viață personală. Astfel, am posibilitatea de a îmbina un post cu multe responsabilități și o familie.”

Un alt aspect al tematicii Zilei mondiale a sănătății mintale din acest an este respectarea dreptului persoanelor cu dizabilități psiho-sociale la un loc de lucru. Din păcate, în Republica Moldova, majoritatea oamenilor cu probleme de sănătate mintală întâmpină obstacole la angajare.

Olga G., beneficiară a Centrului Comunitar de Sănătate Mintală Orhei:

”Cel mai mare vis al meu este să am un loc de lucru. Îmi place foarte mult să cos, să croșetez. Cunosc multe tehnici de lucru manual. Am fost la multe interviuri și la Orhei, și la Chișinău. Parcă totul decurge bine, până când mi se cere să prezint certificatul de la medicul psihiatru. Da, am avut anumite probleme, dar acum sunt în recuperare. Am doi copii acasă. Cum să-i hrănesc? Îmi doresc să fiu membră cu drepturi depline a comunității.”

Studiile Organizației Mondiale a Sănătății spun că lipsa unui loc de lucru și în special șomajul de lungă durată pot avea impact negativ asupra sănătății mintale. Ținând cont de fenomenul stigmatizării în dizabilitățile psiho-sociale, angajatorii sunt motivați să se asigure că angajații ce au trecut prin probleme de sănătate mintală se simt sprijiniți și pot cere ajutor atunci când doresc să continue sau să revină la locul de muncă, asigurându-le condițiile necesare pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu.

Victoria Condrat, manager local al proiectului moldo-elvețian ”MENSANA – Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova”*.

”Problemele de sănătate mintală se agravează atunci când persoana e izolată de comunitate. E păcat că atâtea resurse de muncă și energie se pierd din cauza unor prejudecăți învechite. Realitatea și statisticile spun că cei mai mulți oameni cu probleme de sănătate mintală se recuperează atunci când se ține cont de toate rolurile lor sociale, inclusiv acela de angajat, membru al unei familii, al unei comunități. Să nu reducem oamenii la diagnosticul lor.”

      În REPUBLICA MOLDOVA:

  • Locuiesc circa 60 de mii persoane cu probleme de sănătate mintală, dintre care circa 28 mii au grad de dizabilitate;
  • Se înregistrează o rată a incidenţei de circa 15 mii persoane pe an şi o prevalenţă totală de circa 100 mii;
  • Tulburările mintale cuprind până la 25% din fondurile serviciilor sociale și de pensii în Republica Moldova;
  • Avem 182 medici psihiatri, adică 5 psihiatri la 100 mii populaţie;
  • În întreaga țară, funcționează 36 Centre Comunitare de Sănătate Mintală, dintre care 5 CCSM municipale și 30 de nivel raional.

 

*NOTĂ: Proiectul moldo-elvețian „MENSANA – Suport pentru Reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova“ este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și implementat la nivel local de IP Trimbos Moldova, în conformitate cu necesitățile de reformare stabilite de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova. Obiectivul general este inițierea reformei sistemului sănătății mintale la nivel național, însoțită de un cadru juridic şi de reglementare revizuite şi de mecanisme financiare, şi consolidarea modelului de servicii comunitare de sănătate mintală, prin dezvoltarea, testarea şi introducerea acestui model în 4 raioane: Orhei, Soroca, Cimișlia și Cahul.

[easy-share counters=1 counter_pos="inside" native="no" hide_total="yes" fullwidth="yes" fullwidth_fix="100"]