Simpozionul național ”Parcursul reformei sănătății mintale în Republica Moldova”

 

Primul Simpozion național dedicat reformei sănătății mintale va avea loc pe data de 26 mai 2017 la Chișinău. Evenimentul, organizat în cadrul proiectului moldo-elvețian MENSANA, reunește profesioniștii din domeniu pentru o schimbare pozitivă și sustenabilă, în beneficiul persoanelor cu probleme de sănătate mintală din Moldova.

Simpozionul se va bucura de prezența specialiștilor din domeniul sănătății mintale, inclusiv doctori și cadre medicale din instituțiile spitalicești, echipele multidisciplinare ale Centrelor Comunitare de Sănătate Mintală (CCSM), cercetători și profesori universitari, parteneri de dezvoltare, experți naționali și internaționali. Instituțiile cheie (inclusiv Ministerul Sănătății, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului, Spitalul Clinic de Psihiatrie, CCSM, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității) vor prezenta situația curentă, provocările și soluțiile identificate în procesul de reformare.

Scopul evenimentului este de a aborda Reforma sănătății mintale dintr-o perspectivă completă și detaliată. Problemele de sănătate mintală constituie o povară grea pentru sistem și populație. Viziunea interdisciplinară și modelul comunitar de îngrijiri constituie răspunsul pentru tratament eficient, dar și pentru respectarea drepturilor persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Conform estimărilor oficiale, acest segment al populației este cel mai vulnerabil, discriminat, aflat în situații de risc de abuz și violență.

Simpozionul este organizat prin eforturile comune ale proiectului MENSANA*, Spitalului Clinic de Psihiatrie și ale Societății Psihiatrilor, Narcologilor, Psihoterapeuților și Psihologilor Clinicieni din Republica Moldova.

Pentru invitații/alte detalii, expediați un mesaj electronic la adresa to:constanta.popa@trimbos.md”>constanta.popa@trimbos.md sau apelați 079400310.

*Proiectul ”MENSANA – Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova” este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și implementat de reprezentanța locală a Institutului Trimbos (Olanda), în conformitate cu necesitățile de reformare stabilite de Ministerul Sănătății.

[easy-share counters=1 counter_pos="inside" native="no" hide_total="yes" fullwidth="yes" fullwidth_fix="100"]